The Witch

witch-movie-2016-poster-trailer
O familie puritana se ascunde de civilizatie la marginea unei paduri sinistre. O cabana izolata in mijlocul nicaieriului? Am mai auzit asta de nenumarate ori. Am putea chiar sa facem un top pe tema Cabin in the Woods. Cu toate astea The Witch are ceva diferit. Ceva care o sa te roada mult dupa ce ai vazut creditele de final si te-ai bagat in pat. E unul din putinele filme care lasa amprenta. E o amprenta dureroasa, te improasca cu neliniste, cu anxietate si te face sa te uiti cu coada ochiului in coltul camerei. Cine stie ce se ascunde in intuneric, cine stie ce o sa se intample cand o sa inchizi ochii?

Ca sa incepem cu inceputul, The Witch a impresionat criticii la festivalul de film de la Sundance. Feedbackul extrem de pozitiv a ridicat stacheta asteptarilor si publicul larg a inceput sa spere la un film la fel de infricosator ca si recentele It Follows sau mult laudatul Babadook. The Witch nu este chiar un film horror clasic ci mai degraba un ambitios proiect art-house. Cu toate astea, e unul din putinele filme in care sentimentul de rau, de neliniste pluteste in fiecare cadru pana la sfarsit, cand angoasa explodeaza si lasa privitorul paralizat.

the-witch-thewitch_r2_2-10-1_rgb

E 1630 si o familie de puritani e izgonita din satul natal. Isi gasesc noul camin intr-o poiana aflata la marginea unei paduri care inca din start ii priveste cu ochi rai. Noile inceputuri nu aduc intotdeauna lucruri bune. Recoltele refuza sa dea roade, animalele se imbolnavesc, iar mezinul familiei dispare in mod misterios, chiar de sub nasul fiicei cele mai mari, Thomasin (Anya Taylor-Joy). Mama, Katherine (Kate Dickie), isi gaseste refugiul in plansete si in rugaciuni iar fiul cel mare Caleb (Harvey Scrimshaw) se ingrijoreaza despre soarta micutului disparut, care cel mai probabil a murit nebotezat si astfel i s-a refuzat accesul in rai. Tata, William (Ralph Ineson), este singurul care incearca sa isi pastreze cerebralitatea si optimismul, in definitiv Domnul stie mai bine, iar caile lui sunt cu adevarat misterioase.

Dar e ceva in legatura cu gemenii Mercy si Jonas, care vorbesc despre diavol, despre tapul Black Phillip si despre vrajitoare care se ascund in umbrele care se nasc la crepuscul. Thomasin oscileaza intre ratiune si superstitie, dar semnele prevestesc o furtuna care se apropie cu pasi repezi.

the-witch-3

Ce urmeaza are sa destrame familia, are sa instaleze teroarea picatura cu picatura pana cand se va ajunge la paranoia. Spuneam ca The Witch e un film altfel, iar atmosfera sinistra nu e niciodata cladita din jump-scares ieftine sau din elemente viscerale greu de digerat. Intr-un fel, atmosfera din The Witch e asemenea albumului pe care il rasfoia personajul lui Nicole Kidman in The Others. Simti ca e ceva complet in neregula dar nu stii sa spui exact ce. Desigur, secretul din The Witch nu are nicio legatura cu finalul The Others, dar delicatetea si bunul gust cu care regizorul Robert Eggers impleteste firele narative cu atmosfera sumbra aminteste de liricitatea peliculei lui Amenabar.

Ceea ce e si mai bun in legatura cu the Witch e ca nicio clipa nu vei banui spre ce se indreapta povestea. Nici macar nu o sa stii daca exista sau nu o vrajitoare, Dumnezeu sau Diavol, pana spre sfarsit. Iar cand creditele se vor scurge lenese pe ecran vei ramane doar cu angoase si cu imaginea copacilor golasi tatuata pe pleoape.

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail