Veronica iti va face parul maciuca

Intotdeauna am avut o slabiciune pentru filmele horror spaniole. Sa fie devina celebra franciza [REC]? Tot ce se poate, dar adevarul e ca horrorurile spaniole sunt facute din ceva natural si taios, ceva care le da o nota de infricosator net superioara productiilor americane. Veronica vine de la regizorul Paco Plaza, care ne-a adus si franciza [REC], de care aminteam mai sus. Dar afara de Paco Plaza, Veronica nu prea are nimic in comun cu [REC]. Nu spune o poveste cu zombii si mult gore, ci merge pe reteta horrorului sugestiv, tesut precis din umbre, lumini si scartaituri de usa sinistre, care se aud in miez de noapte.

Veronica, acest The Conjuring spaniol

Criticii de film l-au comparat pe buna dreptate cu celebrul The Conjuring. Veronica este o poveste despre posedare demonica si culmea, exact ca si The Conjuring, este inspirat dupa un caz real, o celebra ancheta a politiei ramasa nerezolvata de la inceputul anilor 90. Protagonista (o bila alba daca ghiciti cum se numeste) este o adolescenta de 15 ani impovarata de responsabilitati de “om mare”, caci in absenta mamei care administreaza un bar si este mereu plecata, se vede nevoita sa poarte de grija celor trei frati mai mici si sa administreze gospodaria. Aceasta maturizare fortata o arunca pe Veronica intr-o coplesitoare singuratate, asa ca profita de vraja unei eclipse totale de soare si apeleaza la o placuta de spiritism Ouija pentru a-si contacta tatal plecat in lumea de dincolo. Nu e greu de anticipat cum decurge restul – ceva neuman si deloc benefic ii raspunde Veronicai de dincolo de mormant. Si nu este tatal ei.

Un horror vazut prin ochi de copil

Ce e cu adevarat infiorator la Veronica este perspectiva din care este spusa povestea. Desigur, am mai auzit de posesiuni demonice iar copiii in filmele horror au ajuns sa fie un motiv arhi-folosit. Cu toate astea aici lucrurile stau altfel. Demonul este intocmai ca si o esenta tare pentru ca vine in doze mici. Raul ne zambeste mai mult prin semne discrete si nu se dezlantuie decat spre sfarsit. Desigur exista cosmarurile, silueta goala si groteasca a tatalui care o urmareste pe Veronica si pe cei mici, exista soapte, exista becuri care fileaza si usi care se trantesc din senin, dar cu totii am avut cosmaruri, nu? Si un cosmar e doar un vis. Un cronometru discret numara trei zile dar afara de starea de neliniste si rau general, parese ca nimic nu se intampla cu adevarat. Si cum adolescenta este si o fana infocata a lumii oculte cat de reala este intreaga experienta? Raul savureaza toate aceste indoieli si zambeste in barba. Pregateste ceva si parese ca doar maicuta oarba de la scoala Veronicai pare sa il vada si sa ii descifreze limbajul codat in impletituri de umbre.

Intre doua taramuri

In mod profetic Veronica asculta piese ca “Entre dos tierras” (intre doua taramuri) sau “Hechizo” (vraja) ale formatiei spaniole Heroes del Silencio. Fascinatia ei absolut nevinovata pentru lumea oculta o poarta catre un taram de mijloc. O lume intre lumi, unde se tarasc creaturi care se hranesc cu frica. Si asta da nastere la o serie de intrebari. Cu totii am trecut mai mult sau mai putin printr-o faza oculta. Asta a plecat de fascinatia pentru creaturi mitologice, divinatie sau mici practici oculte menite sa ne aduca prosperitate, iubire sau noroc. Le-am cataloga ca si jocuri. Desigur, dar daca in spatele acestor nevinovate practici se ascunde o stiinta oculta si o forta malitioasa care abia asteapta sa patrunda in lumea noastra si sa respire folosindu-ne pe post de gazda? Asta e intrebarea cu adevarat infricosatoare la care Veronica da un raspuns. Pe pariu ca dupa acest film o sa va ganditi de doua ori inainte sa purtati un medalion cu un sigiliu pe care nu il cunoasteti si nici nu o sa mai priviti tableta Ouija ca un simplu joc de societate.