Sânge, grandoare și mânie (II)

 

Poporul rus era exploatat; pe de o parte de Biserică, pe de altă parte de stat. Astfel, neamul rușilor este sărac, îndatorat și aservit. Pentru un rus, simpla neînchinare în fața unei icoane era un păcat mai mare decât acela de a fura de la seamăn.

Chiar și așa, casele ghicitoarelor sunt mereu pline; țara este învăluită în superstiție. Creștinismul și păgânismul se confundă în toate categoriile sociale.Fiecare mișcare sau eveniment, oricât de minor, aduce cu sine o semnificație profetică.

Curând, Ivan creează prima armată profesionistă din Rusia, cea a streliților și îngenunchează Kazanul și Astrahanul. Se însoară cu Anastasia Romanovna, care îi dăruiește , mai târziu, două fete și doi băieți: Ana, Maria, Dmitri și Ivan. Astfel fiind situația, țarul părea conducătorul ideal în ochii rușilor.Ivan, acum de 16 ani, nutrește o nouă idee: aceea de a se denumi „țar”. Boierii sunt nedumeriți dar pentru Ivan acest titlu are o semnificație aparte: rangul de țar este atribuit de către cărțile slavone regilor Babilonului, Asiriei și Iudeii dar și împăraților; avem deci țarul David, țarul Iulius Caesar etc.Având acest titlu, Ivan considera că este moștenitorului Romei antice și al noii Rome bizantine. Conform tradiției moscovite, un suveran nu luptă, ci îndeamnă la luptă.

ivan_3

Începutul sfârșitului are loc în 1553 când Ivan este lovit de o boală misterioasă. Toți medicii îl consideră pierdut, mai ales în urma episoadelor de pierdere a cunoștiinței. La 23 de ani, într-un moment de luciditate, țarul ordonă boierilor să jure credință țarinei și țareviciului, el fiind moștenitorul de drept al Imperiului. Spre surprinderea sa, boierii refuză. Începe o nouă luptă pentru putere, una mută, departe de urechile muribundului; dar Ivan asistă neputincios la aceleași scene pe care le trăise la moartea părintelui său, Vasili al III-lea. Poporul este încremenit de durere deoarece acesta îl considera pe Ivan drept un sfânt; unul pretențios, care luptă, pedepsește, dar a cărei inimă este nepătată. Mulți ruși îl plâng pe țar, acuzându-se că din cauza păcatelor lor, Dumnezeu dorește să îl cheme la El.

Țarul se însănătoșește brusc și, spre a-i aduce mulțumiri lui Dumnezeu, pleacă cu familia în pelerinaj la Mânăstirea Sfintei Treimi, tocmai în înghețatul Nord, deși sfătuitorii și doctorii îi reproșează că nu e suficient de restabilit. Nu peste mult timp țareviciul Dmitri, încă prunc, moare subit și este înmormântat lângă bunicul său, Cneazul Vasili al-III-lea, în Catedrala Sfântului Arhanghel Mihail. Nouă luni mai târziu, Anastasia naște cel de-al doilea fiu, pe Ivan, iar doliul încetează.

Ivan împarte teritoriul țării în două: jumătate urma să fie condusă în mod tradițional, cu sprijinul boierilor. Cealaltă jumătate se constituia ca avuția sa personală și era apărată de o armată de 1000 până la 6000 de oameni. Pentru popor, acest moment a fost asimilat cu instaurarea terorii.[1]

Disperarea atinge cotele maxime când Anastasia moare în vara lui 1560. După ce își înmormântează soția, Ivan îi bănuiește pe boieri că sunt responsabili de moartea soției sale, ea fiind mereu acuzată de aceștia că l-a incitat pe țar să se apropie de țărani și popor și să se îndepărteze de nobilime. La două săptămâni de la moartea Anastasiei, țarul își anuntă intenția de a se însura cu una din surorile regelui Poloniei, Sigismund al II-lea August. Este refuzat de Sigismund și astfel o ia de soție pe Maria, fiica circazianului Temgruk. Fiul acestora moare dupa numai cinci săptămâni iar Maria îl urmează nu după mult timp. Imediat, Ivan se căsătorește pentru a treia oară cu Marfa dar moare și aceasta rapid, după numai două săptămâni. Urmează încă trei căsătorii, deși Biserica este total împotrivă. Ultima soție, Maria Nagaia, îi oferă țarului un fiu, pe Dmitri.

Curând, închisorile și mânăstirile devin neîncăpătoare; Ivan arestează, condamnă la moarte și cu cât lovește mai tare, cu atât setea de răzbunare crește. Mulți boieri, sfătuitori, cât și prieteni apropiați ai țarului, inclusiv prințul Vorotinski (cel ce i-a învins pe tătari) sunt exilați, obligați să îmbrace haina monahală, torturați, legați în lanțuri, biciuiți sau sugrumați. De multe ori, Ivan era prezent în timpul chinurilor și privea totul cu o satisfacție nebună, cu sângele fierbându-i în vene. Cruzimea sa își cunoaște limita în momentul incendierii Novgorodului, în 1570. Sub paranoia descoperirii unei scrisori de abdicare a orașului în fața Poloniei, Ivan ordonă uciderea tuturor locuitorilor. Masacrul durează cinci săptămâni, sângele curgând încontinuu….

**

ivan 2
detaliu din Ivan cel Groaznic și fiul său

        O mulțime imensă asistă la înmormântarea primului țar al Rusiei. Catedrala Sfântului Arhanghel Mihail este luminată de sute de lumânări și îl primește pe Ivan al IV-lea să se odihnească pentru eternitate alături de fiul pe care l-a ucis într-un momet de furie.[2] Pe mormântul său este scris: În anul 7092/1584, în a optsprezecea zi a lunii martie, s-a înfățișat prea-credinciosul suveran, țar și Mare Cneaz al întregii Rusii, Ivan Vasilievici, în călugărie Ionas. (În mod aproape ironic, Ivan cere mitropolitului în ceasul morții să îl călugărească.) Fiul său Feodor urcă pe tron cu teamă și este înlăturat de cumnatul său, Boris Godunov.

Fantoma lui Ivan se plimbă și astăzi pe coridoarele Catedralei..

 

                                                         ٭٭٭

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

   Ridicându-și privirea, Ivan își întâlnește reflexia din oglindă. Uitând de uciderea fiului său, de torturile aplicate asupra nefericiților ce nu i-au ascultat porunca și de războiul tragic contra Livoniei, Ivan nu citește în privirea bărbatului din fața sa decât mărturia celui care a îngenuncheat Kazanul, Astrahanul și Siberia. În fața Imperiului Romano-German, a Franței lui Henric al II-lea, a Angliei lui Henric al VIII-lea, acest bărbat s-a înfățișat ca un apărător neînfricat al ortodoxiei. Catedrala Sfântul Vasile ce încoronează Moscova cu ale sale turle este ctitoria sa. Cu sabia sa, a transformat principatul Moscovei în cea mai mare putere a estului bătrânului continent. Pentru o secundă, Ivan se simte înviorat, prinde curaj numai privind acei ochi reci și pătrunzători. Dar acel chip se schimbă brusc, putrezește încet, părul cade fir cu fir, iar asprimea ochilor dispare, locul fiind luat de o ceață densă. Țarul se cutremură, își dă seama de finalitatea acțiunilor sale. Straniu este că nu îl mai cuprinde teama ca la început.

Este resemnat și decis că oricum îl va cataloga istoria, fie „monstru sângeros pentru unii, unificator sau justițiar pentru alții, voi rămâne conducătorul celei de-a Treia Rome.”

 

 


[1] Opricinina reprezintă domeniul privat al ţarului – în acesta vor intra câteva cartiere din Moscova, 27 de orașe, 18 districte și principalele căi de comunicație. Familiile de aristocraţi mutate pe teritoriul ţarului îşi vor pierde masiv influenţa însă, se va naşte o noua clasă, orpicinici a căror “cal de bătaie”va fi teritoriul zemşcina. Zemşcina reprezentă restul teritoriului. Mai multe detalii se găsesc în articolul Ivan cel Groaznic, un destin implacabil, autor Mădălina Grigorie pe www.historia.ro

 

[2] În urma deshumării lui Ivan al IV-lea și al primei sale soții, Anastasia, s-a descoperit că ambii au fost otrăviți cu mercur.

Un articol de Adriana Chivu

Daca ti-a placut articolul, da de veste