Portretul demonologiei (II)

Rămânând în sfera Vechiului Testament, remarcăm o serie de termeni ce nu se regăsesc în tradiția iudeo-creștină, având trimiteri în credințele arabe pre-islamice sau a religiei semi-mozaice, când nu găsim un monoteism clar exprimat, ci o monolatrie.

(Credit imagine – Joana Shino)

sunset_by_shinobinaku-d2s3p0k

Vampiri, demoni și alte spirite necurate

Vampirii(aluqah în ebraică, cu o traducere precum vampirița, bețiva, băutoarea, ultimii doi termeni fiind de origine siriacă,etiopiană și akadiană), spre exemplu, sunt corespondentul djinilor din lumea arabă pre-islamică, spirite de gen feminin, băutoare de sânge. În mod concret găsim termenul în Pildele lui Solomon, 30.15: „Lipitoarea are două fiice (..)”. Ziyyim,iyym respectiv she’irim au fost traduși prin fauni, satiri sau chiar demoni ai pustiului. S-au descoperit, între timp, adevăratele referiri ale acestor termeni. Ziyyim are trimiteri către animalele pustiului,precum caprele sălbatice,hiene,câini sălbatici, etc. iar iyym se referă în mod concret la șacali. Conform tradiției creștine, pustiul și ruinele sunt locurile unde locuiesc spiritele necurate. Spre marea noastră surprindere (sau oroare), Cartea Leviticului prezintă jertfa de ispășire și alegerea unui țap pentru săvârșirea ritualică a îndepărtării din popor a păcatelor. (Cum era proverbul ăla cu țapul ispășitor?).

În categoria demonilor prezenți în Vechiul Testament mai găsim pe: Reshef, Lilit, Demonii, Demonul de miazăzi, Frica Nopții, Azazel, Asmodeus, Șarpele, Deber și Qeteb, Spiritul Rău și Satan. Mă opresc cu deosebire la Demonul de miazăzi și Frica Nopții deoarece îmi par cu deosebire mai necunoscuti.

Demonul de miazăzi este prezent în Psalmul 90,6 unde găsim expresia: molima ce bântuie întru amiază sau dracul cel de miază-zi. Această molimă nu este nimic altceva decât arșița după amiezii, căldura și oboseala acumulată de om, fără să aibă o conotație demonică clară. Cât despre Frica-Nopții sau Fobos Nykterinos este găsit tot în Psalmi 90.5 : Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua.” Nu cred că acest fragment desemnează un demon, ci mai degraba forma stelelor căzătoare din timpul nopților ce au formă de săgeată.

Un lucru ce m-a uimit este faptul că și categoria medie a îngerilor „buni”, cea a puterilor și stăpânirilor, a fost vizată uneori ca fiind „rea”. Aceste entități spirituale dobândesc în anumite texte o semnificație obscură, destul de discutabilă. Sfântul Pavel spune că oamenii, înainte de venirea lui Hristos, umblau potrivit stăpânitorului puterii văzduhului. (Efeseni 2,2). Pornind de aici,avem clar un fapt: anume că îngerii posedă intelect și voință liberă, de unde și șansa lor de a alege dacă vor să slujească binele sau răul. Dar să fim corecți și să observăm că Domniile nu au fost menționate cu o conotație demonologică. Totuși, puterile și stăpânirile rămân în categoria „băieților buni”, chiar dacă uneori au conotație negativă, fiind învinuiți drept complici în declanșarea unor triste evenimente.

Antihristul

skull-221992-mNoul Testament cuprinde o demonologie mult mai nuanţată şi clară dar urmează orientarea veterotestamentară. Denumiri precum demon,Satan,Diavolul,Dragonul,Șarpele din vechime,Belzebut,Ispititorul,Beliar, Spiritele rele, Puterile și Stăpânirile, Răul, Dușmanul, Antihristul sunt des întâlnite pe tot parcursul versetelor.
În cadrul Noului Testament, demonii dețin o inteligență aparte, total pământească, oferind oamenilor o „cazanie demonică.” Aceștia posedă oamenii și animalele iar în timpul posedării, săvârșesc minuni, provoacă îmbolnăviri, blochează capacitatea victimei de a acționa după bunul plac etc. Demonii sunt ființe diferite de Satan, fiind total subordonați acestuia. Scopul acestora, potrivit Tradiției, este de a îndepărta oamenii de mântuirea promisă de Dumnezeu.

Un rol interesant și mult disputat este Antihristul. Aceasta entitate este strict legată de Noul Testament, definind, de obicei, un personaj închipuit de Satan(cunoscut uneori și sub numele de Beliar) ce va avea putere peste toate puterile întunericului și va aduna toată legiunea de diavoli într-o bătălie împotriva Cerului. Este un persecutor al Bisericii și învățăturii sale.
Consider că Antihristul nu poate fi reprezentat într-o singură persoană. Citind Noul Testament, descoperim că paralele cu semnificația de antihrist găsim în momentele când se vorbește de falși Mesia (pseudohristoi) sau falși profeți (pseudoprofetai). De asemenea, în Apocalipsă, găsim termenii de desfrânata cea mare sau cele două fiare, termeni ce pot defini aceeași entitate demonică unică.

Important, în final, este să acceptăm faptul că informațiile pe care Biblia le oferă nu pot fi suficiente pentru a dezvolta demonologia. Avem nevoie să citim și alte texte „extra-biblice”, alte viziuni ce provin dintr-un ambient diferit de cel din teritoriul Ierusalimului și Țării Sfinte.

Scrierile apocrife reprezintă contextul cultural în care a apărut Biblia și în același timp măresc orizontul înțelegerilor din punctul de vedere al demonologiei. Identitatea lui Beliar, păcatul îngerilor, starea prezentă și viitoare a îngerilor căzuți sunt mai amplu explicate în manuscrisele apocrife decât în documentele creștine timpurii. O problemă însă a acestor cărți este că terminologia utilizată la adresa demonilor este una haotică, total diferită de rigoarea biblică. Biserica nu le recunoaște drept „cărți sfinte”, deci nu le admite în cuprinsul Sfintei Scripturi. Evident, avem scrieri apocrife în timpul ambelor Testamente. În cuprinsul Vechiului Testament avem Cartea lui Enoh, Cartea secretelor lui Enoh, Cartea Jubileelor, Testamentul lui Dan, Testamentul lui Levi, Apocalipsa lui Moise, Cartea lui Adam și a Evei iar în Noul Testament putem delimita Evanghelia lui Bartolomeu, Ad Inferos, Evanghelia copilăriei lui Iisus, Evanghelia arabă a lui Ioan, Evanghelia lui Petru, Apocalipsa lui Pavel, Apocalipsa lui Ioan și Abbaton,îngerul morții.
Trecând granița, ajungem și în lumea demonilor din Coran, cartea sfântă a musulmanilor. Regăsim termenii obișnuiți din Biblie: al-șaytan, Iblis, djinn(demoni),Ifrit iar vampirii sunt întâlniți sub numele de Gul și Si’ lat.

Dacă îngerii buni fac parte dintr-o ierarhie bine stabilită, demonii sunt greu de așezat într-o scară socială. Știm că există arhanghelul decăzut (Lucifer / Satan /Diavolul /Iblis / Ifrit), inițiatorul revoltei îngerești iar apoi cei căzuți după el,anume îngerii transformați în demoni. Diavolii sunt caracterizați printr-o slabă sau chiar lipsă viziune beatifică, ei având doar o puternică cunoaștere a vieții terestre. Dar dacă ei luptă împotriva voinței lui Dumnezeu și Bisericii sale, nu cumva sunt îndreptățiți să fie numiți drept cei mai mari teologi? Nu te poți revolta împotriva concepții decât dacă o cunoști foarte bine.
În concluzie, descoperirea lumii demonilor nu reprezintă nașterea unor temeri ereditare, ci dimpotrivă. Este pur si simplu, șansa pe care o are omul de a se ridica prin cunoaștere din întunericul ignoranței și fricii.


Un articol de: Adriana Chivu

Citeste aici prima parte a articolului

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail