Echipa Horror Romania se mareste

demons

In luna februarie inca doi membri se alatura echipei Horror Romania. Este vorba de Alex si de Adriana care si-au dezvaluit latura intunecata si au contribuit la colectia noastra de povesti inspaimantatoare. Mai jos un interviu cu si despre horror cu noii nostri membri! :) Si tu poti sa faci parte din echipa noastra daca decizi sa te implici si ne trimiti articole.

Horror Romania: De ce atrage tot ceea ce inseamna horror?

Adriana: Lumea horror-ului este una inca neinteleasa in totalitate. Se traieste cu impresia ca daca te uiti la filme  de groaza in loc de Singur acasa esti automat un nebun razvratit. Nici sa nu incerce cineva sa schiteze un cap de mort langa un inger cu aripile frante pentru ca deja e catalogat drept taietor de gaini in cimitir.

Horror-ul atrage tocmai pentru ca imbratiseaza elementele care sunt mai apropiate de fiinta umana; fenomenul horror vorbeste direct animalului ce se afla in fiecare dintre noi. Totusi, horror-ul are paradoxul lui; in timp ce Aristotel vorbea despre pasiunea unui individ de a vedea sange, de a-si imagina creaturi fantastice sau de a asculta povesti de groaza ca fiind o metoda prin care omul se elibereaza de tot ce e negativ, cercetarile mai apropiate de noi au aratat ca violenta naste violenta si in psihicul celui ce priveste.

Consider ca  horror-ul este sansa omului de a se transporta in lumi pe care nu le-ar crede posibile.  Sentimentul de a gasi frumusetea in cele mai neasteptate locuri, de la o padure ruginie aparent neprimitoare,   unde vantul face frunzele sa vorbeasca,  pana la statuile din cimitir, cu arhanghelii ce deplang soarta celor disparuti, este unul fantastic.

Ca sa fiu cat mai scurta, consider ca simbolismul din genul horror este unul care ispiteste firea umana sa isi  puna intrebari serioase despre propria existenta;  Teroarea si frica sunt emotii care imping individul sa aiba curaj, nasc dorinta de a cunoaste. Luand numai un exemplu cunoscut, anume Jonathan Harker, vedem cum teama l-a ajutat sa umble prin castelul contelui si sa se lamureasca, cat de putin, de pericolul in care se afla.

As putea sa vorbesc si despre senzualitatea stranie a genului horror care atrage privitorii, aici aducandu-mi automat aminte de succubus si incubus, acei demoni care, lasand de o parte aberatiile psihologice, erau considerati incredibil de frumosi. Sa nu uitam de Huldra a scandinavilor, femeia-demon care isi ucidea partenerii, sau Hone-onna a japonezilor.

Razbunarea, spiritele melancolice, flacarilele iadului, blestemele… desi insemnatatea lor pare morbida, certitudinea mortii este singura care incununeaza existenta unui individ. Unele dintre cele mai vechi simboluri ale umanitatii sunt cele care aduc aminte de ciclul viata-moarte.

In putine cuvinte, horror-ul este unic pentru ca se metamorfozeaza in diferite forme, dar esenta ramane aceeasi, isi pastreaza propria identitate

Alex: Sa spunem ca nu multe lucruri iti mai pot provoca in ziua de azi senzatia de teama/frica ancestrala. Acel tip de frica pe care probabil il simteau primii oameni, frica izvorata din instinctul de conservare/supravietuire. Faptul ca telefonul mai are 7% din baterie nu inseamna teama adevarata, si nici alte “temeri” moderne.

Horror Romania: Ce parere ai despre folclorul romanesc?

Adriana: Folclorul romanesc este unul foarte interesant. Avem nenumarate obiceiuri, basme si poezii despre regi,printi, vrajitorie si dragoste.

Mi s-ar parea ideal ca cineva (poate chiar Horror Romania :D ) sa aiba rabdarea de a aduna toate miturile si fiintele fantastice ce fac parte din folclorul romanesc si sa le ofere locul bine meritat.

Toate culturile imbina religia cu superstitia mai mult sau mai putin,dar am impresia ca cel romanesc a avut grija ca ele doua sa fie intr-un echilibru perfect. Avem Sanzienele, Zanele, Ursitoarele, Stima Apelor, Strigoii, Sanicoara, faimosul Zburator dar si personaje precum Sfanta Vineri, Sfanta Duminica sau  Sfanta Miercuri. De eroi nu mai vorbim sau de ritualurile specifice sarbatorilor mai importante, precum Ignatul, Babele, Martisorul sau Dragobetele. Un aspect mult prea putin cunoscut este mitul lui Roman si Vlahata, un fel de Romulus si Remus ai romanilor. Deseori, acest mit a fost catalogat drept unul esential in traditia romaneasca.

Pentru a incheia, voi spune ca folclorul romanesc este un tezaur inestimabil pe care multi il ignora de cele mai multe ori cu buna stiinta tocmai pentru ca acesta contine valori ce depasesc cu mult limita acceptarii umane.

Alex: Folclorul romanesc este neexplorat, nedescoperit. Are multe elemente comune cu celelalte traditii dar are si multe elemente unice. Cu siguranta ar trebui sa fie un obiect de studiu pentru oamenii care sunt pasionati de mitologie si mistere.

Horror Romania: Care e personalitatea ta horror favorita?

Adriana: Incontestabil, mama lui Lestat de Lioncourt, Anne Rice.

O consider persoana care a avut cea mai multa influenta asupra mea, cea care m-a format ce sunt acum. Nu vreau sa o numesc personalitate horror, mai degraba o vad ca pe o Ursitoare (ca tot am vorbit de folclor mai sus) care a hotarat ca eu sa urmez aceasta cale a intelegerii fenomenelor ce nu pot fi usor explicate ale noptii. Probabil pare mult ce am spus acuma, dar Anne Rice a reusit sa ma ajute sa accept multe manifestatii, aparent simple, ale psihicului uman.

Crescuta intr-un mediu catolic, de care mai tarziu s-a dezis (potrivit unui interviu oferit de ea, nu mai recunoaste institutia Bisericii, in schimb credinta ii este neschimbata), ea a avut fondul necesar pentru a-si crea propria viziune despre viata si moarte (recomand volumul Diavolul Memnoch). Vampirii ei nu sunt niste personaje ce stralucesc la soare si se insoara cu muritoare ca apoi sa dea viata altor fiinte hibride, ci sunt niste nefericiti ai sortii care cauta un sens, un tel pentru care sa existe, sau in care sa creada. Anne a tesut niste povesti unde ne este prezentat nu numai contextul blestemului de nemuritor, ci si cel istoric. Astfel cititorul este purtat  in Egiptul Antic, Imperiul Roman, Bizant sau Rusia, iar desi unele obiceiuri par cu totul straine si de neinteles, Rice calauzeste cu rabdare, precum Virgil pe Dante in Divina Comedie.

Iubesc modul ei de a pune in balanta faptele istorice consacrate, cu fantasticul si irealul, dar si cu anumite aspecte ale religiei, precum a artefactelor si evenimentelor sfinte (naframa Sfintei Veronica sau Naframa Regelui din Edessa,  viziunea Crucificarii etc.). Modul ei de a scrie este unul senzual, critic, rafinat, misterios dar niciodata crud sau nemilos. Ma voi opri aici, deoarece mi-ar trebui foi intregi pentru a o lauda pe mama, pardon pe Anne Rice :D .

Alex: Edgar Allan Poe… nu stiu daca e chiar horror dar e dark.

Horror Romania:  Poti sa numesti un film sau o carte care te-a speriat cu adevarat?

Adriana: Nu as putea spune ca m-a speriat o carte sau un film neaparat… m-au impresionat multe in schimb. Totusi, cred ca daca ceva m-a socat cu adevarat a fost Vechiul Testament. Este o panorama foarta sangeroasa, cu niste ritualuri care aduc cu greu aminte de acea dragoste pentru care cei prezenti acolo se roaga. Este greu de digerat, greu de inteles, nu cred ca exista 50 de pagini adunate fara varsare de sange sau tradare, dar are frumusetea lui, horror ce-i drept :D .

Alex: Carte, Zona Interzisa – Whitley Strieber. Am citit-o mai demult. Nu am mai avut curajul s-o reiau. Poate acum nu mi se va mai parea atat de macabra si de inspaimantatoare. Citeam cartea aia numai ziua pana pe la ora 5 astfel incat sa uit tot pana ma culc. Sau sa incerc sa uit…

Ca film, Exorcistul. Numai pentru ca l-am vazut cand eram mai mic. Acum mi se pare doar un film horror oarecare. Totusi un clasic.

Horror Romania:  Ce ai aduce nou pe Horror Romania?

Adriana: Nimic, daaaar chiar vreau sa se infaptuiasca Catalogul Personajelor Fantastice din Folclorul romanesc. Dorinta de munca e, tastatura exista, cu timpul e problema, dar se rezolva toate :D.

Alex: Intalniri intre membri, evenimente. Asta as aduce in orice comunitate online. O comunitate nu poate sa fie numai si numai online la infinit. La un moment dat parti din membrii ei se vor intalni si in viata reala. Intalnirile sunt intotdeauna geniale.

Si tot in legatura cu socializarea, poate un mic chatbox sau macar o zona unde membrii pot sa faca rost de datele de contact ale celorlalti in caz ca vor sa discute in privat.

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail