Cum a inceput Halloweenul

halloween1

Recent si romanii au inceput sa sarbatoareasca Halloweenul dar asta nu neaparat pentru ca suntem fani “trick or treat” ci pentru ca iubim costumele si petrecerile. Dar dincolo de costumele de vrajitoare, vampiri sau fantome, dincolo de scheletii agatati prin camera si de bostanii luminati se ascunde o poveste care a inceput inca din vremea vechilor celti.

Cum s-a nascut Halloweenul

Acum aproximativ 2000 de ani celtii, localizati pe teritoriul ocupat astazi de Irlanda, Anglia si partea de nord a Frantei, sarbatoreau Samhain-ul sau trecerea la noul an, fix pe data de 1 noiembrie. Sarbatoarea semnifica sfarsitul verii si inceputul iernii si al intunericului. In noaptea de Samhain cerurile se deschideau iar spiritele paseau libere pe pamant. Preotii celtici si druizii se ajutau de prezenta spiritelor pentru a face predictii pentru anul care tocmai avea sa inceapa. Druzii aprindeau marele foc sacru, iar oamenii, care purtau costume simbolice croite din piei de animale, se strangeau in jurul lui incalzindu-se si aducand ofrande zeilor.

stonedruids

Atunci cand Imperiul Roman a ocupat majoritatea teritoriului celtic, doua sarbatori romane, Feralia – ziua mortilor, si Pomona – ziua Pomonei, zeita fructelor si a copacilor, s-au unit cu vechiul Samhain iar traditiile si obiceiurile au fost combinate.

Secole mai tarziu, odata cu raspandirea crestinismului, Papa Grigore al III lea (731-741) numeste 1 noiembrie ca fiind ziua oficiala a sfintilor si a crestinilor martiri. In jurul anului 1000 Ziua tuturor sfintilor (All-hallows sau All-hallowmas) devine prilej pentru crestini de a onora amintirea celor plecati din aceasta lume. Ritualurile practicate erau extrem de similare cu cele ale celtilor, vechi de aproximativ un mileniu. In cele din urma Ziua tututor sfintilor a devenit Halloween, asa cum il cunoastem astazi.

Ziua tuturor sfintilor in America

trick_or_treatTara care a facut Halloweenul o ciorba de costume, dovleci lampioane si povesti cu fantome este desigur America. Ziua tuturor sfintilor a ajuns in America odata cu primii colonisti britanici. Aici traditiile europene s-au amestecat cu cele ale populatiilor indigene si a rezultat Halloweenul american, atat de popular si azi. Americanii sarbatoreau Ziua tuturor sfintilor prin petreceri tematice, la care purtau costume, impartaseau povesti cu fantome si isi faceau unii altora mici farse rautacioase.

In a doua jumatate a secolului XIX, odata cu un nou val de imigranti britanici si irlandezi, popularitatea Halloweenului a crescut. Acum se naste celebra traditie de trick-or-treat, conform careia americanii costumati mergeau din casa in casa cerand mancare sau bani. In cazul in care gazda refuza sa le deschida, colindatorii il pedepseau printr-o farsa rautacioasa.

Noaptea de Halloween era de asemenea un moment prielnic pentru tinerele necasatorite care vroiau sa vada chipul ursitului. Acestea apelau la descantece stravechi care foloseau ata, coji de mere sau oglinzi. In secolul XX, Halloweenul a devenit mai mult o sarbatoare orientata catre copii si familie.

Traditii de Halloween

Atunci cand crestinii au preluat vechiul Samhain, au preferat sa ofere mancarea si bautura rezervate spiritelor, familiilor nevoiase. Acestia trebuiau in schimb sa se roage pentru rudele decedate ale bunilor samariteni. Mai tarziu, atunci cand Halloween a ajuns in special o sarbatoare orientata catre tineri si a copii, ofrandele au ajuns sa fie in special dulciuri.

Traditia costumelor, de care am vorbit mai sus, s-a nascut din superstitia conform careia spiritele pasesc printre cei vii in noaptea de 31 octombrie. Pentru a nu starni mania fantomelor, oamenii fie se inchideau in case lasand la poarta un cos cu mancare si bautura, fie se aventurau pe strazi dar purtand un costum. Astfel, credeau ca spiretele ii vor confunda cu unul dintre ei.

Astazi, Halloweenul a devenit mai mult un prilej de petrecere decat o sarbatoare a mortilor. Cu toate astea, in multe parti ale lumii oamenii isi aduc aminte originile Halloweenul si isi omagiaza mortii, aprinzand lampioane sau lumanari in memoria celor plecati dintre noi.

Si daca tot am vorbit de peterecere si buna dispozitie, irlandezii sunt innebuniti dupa Colcannon, un fel de mancare special gatit doar in noaptea de Halloween. Colcannon e un fel de budinca facuta din cartofi, napi si ceapa in care se ascund banuti. Cei care gasesc banutii au parte de mult noroc in noul an. De asemenea, in unele regiuni se ascunde si un inel in Colcannon, iar cel sau cea care avea sa il gaseasca se spune ca in anul care are sa vina isi va pune pirostriile.

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail