Cele mai misterioase carti scrise vreodata

Cartile promit cunoastere, amuzament si de multe ori se intampla sa suplineasca un prieten. Dar uneori cartile ascund mistere care nu ar fi trebuit sa fie scrise. Cu toate astea, tentatia este prea puternica si cartile interzise devin carti pe care trebuie sa le ai, sa le rasfoiesti si sa le devorezi din scoarta in scoarta. Nu promitem ca veti putea gasi toate aceste carti la libraria de la coltul strazii, dar daca le gasiti vreodata pe rafturile prafuite ale unui anticariat, atunci sa nu le ignorati.

Cartea lui Soyga

Cartea lui Soyga sau Aldaraia este un manuscris in latina, provenind din secolul al 16 lea, si se spune ca este cartea care i-a sucit mintile invatatului si ocultistului englez John Dee. Nu se stie exact cum Dee a intrat in posesia acestui manuscris, dar este cert ca descifrarea lui il obseda. Asa a inceput colaborarea lui cu Edward Kelley si asa zisa comunicare cu arhanghelii. Dupa moartea lui Dee, misteriosul si indescifrabilul manuscris s-a pierdut si abia in secolul 20, in 1994, a fost redescoperit intr-o biblioteca din Marea Britanie. Originile acestei carti sunt necunoscute dar “ingerii” i-au spus lui Dee ca ar fi fost inmanata lui Adam de insusi Dumnezeu.

Manuscrisul Voynich

Manuscrisul Voynich este un codex scris intr-o limba necunoscuta, a carui provenienta dateaza din Italia renascentista a secolului 15. Numele de Voynich vine de la anticarul polonez Wilfrid Voynich, care l-a descoperit si l-a facut public in 1912. Un secol mai tarziu, manuscrisul Voynich ramane un mister cu toate ca numerosi criptografi au incercat sa sparga codul si sa ii descifreze enigmele ascunse. Textul este scris de la stanga la dreapta si majoritatea paginilor contin ilustratii si diagrame, si ele la fel de misterioase.

Necronomicon

O fictiune a lui Lovecraft sau o veche carte de magie sumeriana? Am parcurs aici aceasta dezbatere iar raspunsul a ramas cel mai probabil la latitudinea cititorului. In 1922 H.P. Lovecraft mentiona pentru prima data aceasta misterioasa carte in povestea scurta “The Hound”. Originile Necronomicului lovecraftian se gasesc in Yemen, secolul VIII, iar autorul este identificat ca Abdul Alhazred, “poetul nebun” din Sanaá. Necronomicul a placut atat de mult incat in 1970 a aparut un asa zis Necronomicon real, o coletie de pseudo ritualuri bazate pe mitologia sumeriana.

Codexul Rohonc

Codexul Rohonc sau Rohonci-kódex in original, este un manuscris unguresc datand de la inceputul secolului XIX. Ca si in cazul manuscrisului Voynich, limba de scriere este necunoscuta si indescifrabila. Numele provine de la orasul Rohonc (astazi Rechnitz din Austria) unde manuscrisul a fost descoperit si pastrat pana in 1838, cand a fost donat Academiei de Stiinte Unguresti. Au fost incercari de identificare a limbii in care este scris codicele, dar nici limba ungureasca arhaica, nici vechile influente romanesti, dacice, cumene sau chiar hinduse nu au oferit un o baza suficienta pentru descifrare. Desigur, exista si ipoteza ca manuscrisul Rohonc sa fie o farsa elaborata.

Ars Notoria

Ars Notoria este una din cele cinci carti sacre ce alcatuiesc compendiul ocult “The Lesser Key of Solomon”. Ceea ce face aceasta carte oculta celebra este ca nu se concentreaza pe expunerea ritualurilor de invocare a ingerilor sau a demonilor, ci este mai mult un tratat de “self-improvement”. Ars Notoria le promite adeptilor intelepciune si o memorie perfecta. Cel mai vechi manuscris de Ars Notoria dateaza din secolul 13 si contine o colectie de rugaciuni si incantatii scrise in diferite limbi incluzand ebraica, greaca si latina.

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail