Castelul Huniazilor

corvini_cover

Nu, fraților. Nu suntem în Germania sau Croația. Nici Irlanda sau Marea Britanie. Suntem în România, în regiunea central-vestică, unde se păstrează puținele urme rămase din vechea Dacie și din perioada precendentă cuceririi romane. La sfârșitul epocii romane, întreaga zonă era faimoasă Mai mult

Misterele Lacului Morii

În acest articol vom trata o parte mai mult sau mai puțin cunoscută a capitalei și anume zona Lacului Morii. Locul cu pricina pare, aparent, mai familiar celor care stau în zonă și fotografilor care îl vânează pentru apusurile lui superbe decât celorlalți locuitori ai Bucureștiului. Lacul are totuși o utilitate importantă și o istorie la fel de interesantă.
Aflat pe râul Dâmbovița, Lacul Morii constituie alături de Barajul Ciurel un ansamblu artificial împotriva viiturilor care ar putea inunda capitala. Cu cele 246 de hectare ale sale este cel mai mare lac din București. Barajul Ciurel, cu o înălțime de 15 metri și o lungime de 7 km stăvilește cursul Dâmboviței, dând astfel naștere lacului cu pricina. Mai mult